Atât de dulce

Atât de dulce eşti, nebuno,
Că le eşti dragă tuturor,
Cunosc femei ce după ochii
Şi după zâmbetul tău mor.
Femei frumoase şi copile
Te-ar îndrăgi, te-ar săruta.
Tu ai iubirea tuturora ­
Şi numai eu iubirea ta.
Un farmec blând de fericire
Tu răspândeşti oriunde-i sta ­
Eşti fericirea tuturora
Şi eu sunt fericirea ta.
De râzi, se desprimăvărează,
Învie totul unde-i sta,
Căci tu eşti viaţa tuturora
Şi numai eu viaţa ta.

READ MORE - Atât de dulce

Asta vreu, dragul meu

Iubeşti scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună graţioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?
­ Nu, nu! Nu, nu!
­ Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?
­ Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:
Asta vreu,
Dragul meu!
­ Iubeşti, dulce drăgulină,

READ MORE - Asta vreu, dragul meu

Apari să dai lumină

Apari să dai lumină arcatelor fereşti,
Să văz în templu-i zâna cu farmece cereşti.
Prin vremea trecătoare luceşte prea curat
Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat.
Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinţi…
O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminţi!
Îndură-te şi lasă privirea-mi s-o consol
La alba strălucire a gâtului tău gol,
La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc,
La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc,
Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori…
O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători!
Aş vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ţi scald,
În dulcea-nfiorare a sufletului cald,
Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt,
Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt,
Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci…
O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci!

READ MORE - Apari să dai lumină

Antropomorfism

În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie,
Trăia puica cea moţată cu penetul de omăt;
Nu-i cucoş în toat-ograda, ce de-iubire căpiat
S-urmărească insolenter inocenta ei junie.
Ce cochetă e copila, cu ce graţie ea îmblă?
Şi ce stele zugrăveşte în nisip cu dulcea-i labă ­
O găină virtuoasă, o găină prea de treabă,
Cu evlavie ea cată fire de-orz şi coji de jimblă.
Dară cine să admire a ei nuri şi tinereţă?
Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie?
Ah! în inima-i fecioară simte-o tainică văpaie
Pentru cucurigul dulce din cântări de dimineaţă.
Pierde gustul de mâncare, scormoleşte, de ţi-i milă,
În pământ ca să găsească chipul cel dorit într-una,
Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună
A lui umbră luminoasă ­ melancolica copilă!
O găină-mbătrânită, venerabilă matroană,
Ce demult e schivnicită de lumeşti deşertăciuni,
Ea îi spune-ale ei taine, ca la raza-nţelepciunei
Să găsească mângâiere pentru-a gândurilor goană.
Iar călugăriţa veche, ce demult era iertată,
Ce demult se dizvăţase de plăcerile d-iubire,

READ MORE - Antropomorfism

Andrei Mureşanu

Tresare miazănoaptea în inima de-aramă
A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă
La carul lunei blonde. Prin vămile veciei
Nici vremea nu le trece cu visele mândriei,
Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies.
Prin aerul de noapte, puternic, rece, des,
A lunei adormite pătrund razele rare
În temniţa din pieptu-mi trezind gândiri amare.
Când somnul, frate-al morţii, pe lume falnic zace
Cu genele-i închise, cu visele-i de pace,
Când palida gândire prin ţara morţii trece,
Şi moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece
Cu-aghiazima cea dulce a lumii frunte-atinge,
Păcatele-i i-adoarme, invidia i-o stinge ­
Ce ochi veghează umed? Ce suflet se frământă,
Ce suflet ţipă-n doliu, ce liră jalnic cântă?…
Sunt eu!… Privesc trecutul, şi-icoana lui barbară
E zugrăvită aspru d-ursita-ne amară.
Şi gândul meu nu poate să rup-acea perdea,
Ce-ascunde viitorul teribil după ea.

READ MORE - Andrei Mureşanu