- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
Poezia "Ce te legeni" este o creatie lirica, intrucat Eminescu isi exprima in mod direct sentimentele de dragoste pentru natura, starea de melancolie provocata de scurgerea ireversibila a timpului, principalul mod de expunere fiind descrierea.Poezia "Ce te legeni" face parte din tema de inspiratie folclorica a liricii eminesciene si ilustreaza imaginea si sentimentele codrului aflat la sfarsitul anotimpului toamna, care asteapta cu tristete apropiata iarna, simbolizand astfel starea de melancolie a poetului pentru scurgerea ireversibila a timpului. Trecerea timpului este ilustrata prin succesiunea anotimpurilor, toamna-iarna, care lasa codrul fara frunze, fara pasari, fara viata.
