A fost odat-un cântăreţ,
Frumos şi simţitor.
Cântat-a-ntr-un castel măreţ
La masa regelui.
Frumoasă fată el avea,
Cum nu s-a pomenit,
Cu ochi albaştri râzători,
Cu părul aurit.
Şi cântăreţul o iubi
Şi sara prin grădini
Când luna tainic străluci
I-o spuse tremurând.
Ea-l ascultă şi-i zise-atunci
Cu glasul apăsat:
În veci nu pot să fiu a ta,
De n-ăi fi împărat.
Şi el s-a dus ş-a răscolit
Popoare, ţări întregi,
Sfărmat-a antice cetăţi,
Zdrobit-au mândri regi
Şi i-au supus şi i-au silit
Să-l aibă împărat.
Frumos şi simţitor.
Cântat-a-ntr-un castel măreţ
La masa regelui.
Frumoasă fată el avea,
Cum nu s-a pomenit,
Cu ochi albaştri râzători,
Cu părul aurit.
Şi cântăreţul o iubi
Şi sara prin grădini
Când luna tainic străluci
I-o spuse tremurând.
Ea-l ascultă şi-i zise-atunci
Cu glasul apăsat:
În veci nu pot să fiu a ta,
De n-ăi fi împărat.
Şi el s-a dus ş-a răscolit
Popoare, ţări întregi,
Sfărmat-a antice cetăţi,
Zdrobit-au mândri regi
Şi i-au supus şi i-au silit
Să-l aibă împărat.
