Unul dintre abuzurile interpretative privitoare la Eminescu este si supralicitarea dimensiunii crestine a operei sale, impinsa mai recent, pana la adunarea de semnaturi pentru… “canonizarea” oficiala a poetului! Multi dintre cei ce considera ca “romanismul” este inseparabil de crestinism (si mai ales de ortodoxie) gandesc cam asa (gandire “dogmatica” in sensul prost al cuvantului): daca pe de o parte “poetul national” este “expresie integrala a sufletului romanesc”, iar pe de alta parte “ortodoxia este masura romanitatii noastre”, atunci Eminescu trebuie sa fie un autentic crestin ortodox! Nu ezit sa marturisesc – asumandu-mi surisul ironic al cititorului “emancipat” si “echidistant” – ca si mie mi-ar fi placut ca “poetul national”, atat de reprezentativ in multe alte privinte pentru “sufletul romanesc”, sa fi fost mai patruns, in viata si in opera, de duhul crestinismului si mai ales al ortodoxiei “stramosesti”. Se intampla insa ca n-a fost asa…
