PRIMATUL NAŢIUNII. După Eminescu omul nu aparţine întregii omeniri, ci numai unei părţi. Aceasta parte care-i naţiunea are de îndeplinit o menire pe lume. Singurul lucru pe care-1 poate face individul e de-a se pune în serviciul naţiunii sale, pentru a o ajuta să-şi îndeplinească misiunea ce-i este hărăzită.
Pentru umanitate ca fiinţă colectivă, nu se poate lucra decât punându-te în serviciul celor ce-s alături de tine, celor împreuna cu care eşti destinat să trăeişti. Cine vrea să lucreze cu folos pentru umanitate, trebue sa lucreze pentru naţiunea în sânul căreia s’a născut. Cosmopolitismul e o imposibilitate, realitatea de care suntem legaţi prin lanţuri ce nu se pot desface e naţiunea: “E o chestiune ce nu există, aceasta a cosmopolitismului. Să nu fim inventivi în chestiuni al căror înţeles ar fi greu de definit pentru fiecare din noi. Poate că ar exista cosmopolitism - dacă el ar fi posibil. Dar el e imposibil. Individul care are într’adevăr dorinţa de-a lucra pentru societate, nu poate lucra pentru o omenire care nu exista decât în părţile ei concrete - în naţionalităţi. Individul e osândit prin timpi şi spaţiu, de a lucra pentru acea singură parte, căreia el îi aparţine. In zadar ar încerca chiar de a lucra deodată pentru toată omenirea, el e legat prin lanţuri nedesfăcute de grupa de oameni în care s’a născut”.
Pentru umanitate ca fiinţă colectivă, nu se poate lucra decât punându-te în serviciul celor ce-s alături de tine, celor împreuna cu care eşti destinat să trăeişti. Cine vrea să lucreze cu folos pentru umanitate, trebue sa lucreze pentru naţiunea în sânul căreia s’a născut. Cosmopolitismul e o imposibilitate, realitatea de care suntem legaţi prin lanţuri ce nu se pot desface e naţiunea: “E o chestiune ce nu există, aceasta a cosmopolitismului. Să nu fim inventivi în chestiuni al căror înţeles ar fi greu de definit pentru fiecare din noi. Poate că ar exista cosmopolitism - dacă el ar fi posibil. Dar el e imposibil. Individul care are într’adevăr dorinţa de-a lucra pentru societate, nu poate lucra pentru o omenire care nu exista decât în părţile ei concrete - în naţionalităţi. Individul e osândit prin timpi şi spaţiu, de a lucra pentru acea singură parte, căreia el îi aparţine. In zadar ar încerca chiar de a lucra deodată pentru toată omenirea, el e legat prin lanţuri nedesfăcute de grupa de oameni în care s’a născut”.
