La 14 februarie 2009, World Record Academy omologa Luceafărul eminescian drept „cel mai lung poem de dragoste” din lume. Pentru această „onorantă” distincţie în lumea largă, servită românilor ca pe un cadou din partea unei instituţii aferente Google News Network, abilitată (prin propriile-i puteri!?!) să recunoască şi să stabilească „recorduri mondiale” în baza unor declaraţii notariale (http://www.worldrecordsacademy.org/), a fost necesar ca atât autorul cât şi lucrarea acestuia să fie consideraţi irefutabil, valori naţionale şi eventual recunoscute deja internaţional. Luând în considerare aceste condiţii, ne întrebăm, pe bună dreptate, la ce serveşte omologarea instituţiei americane? Motivele care au stat la baza acestei categorisiri „profunde” sunt la rându-le interesante, fiindcă alătură un poem complex, ce îmbracă forma literară a unei digerabile poveşti de dragoste imposibilă, în maniera filosofiilor extrem-orientale, unor opere ale filmografiei (Star Trek, Love Story) sau literaturii (Pe aripile vântului) cu mult inferioare opusului eminescian. La drept vorbind, oricine citeşte, în orice limbă a pământului Luceafărul geniului de la Ipoteşti, se întreabă cu uimire ce anume din romantismul filmului Love Story sau din siropoasa poveste de dragoste cu năbădăi a lui Scarlett O’Hara s-a
