Cine a trăit şi trăieşte la ţară ştie că, acolo, omul se conduce după reguli precise, că o greşeală cât de mică - sau doar o simplă neîndemânare - atrage după sine nu numai dispreţul imediat al consătenilor, ci şi o poreclă pe care o vor purta mai multe generaţii de urmaşi, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu mai au nici o idee despre originea supranumelui lor. În afara boierului, care nu intervenea decât în cazuri cu totul deosebite, satul era condus de câteva neamuri ale căror străbuni constituiseră cândva modele de viaţă. Amestecul familiilor de vază cu cele de jos era mai rar, chiar dacă în folclor se exaltă omul frumos (dar nu leneş!) şi, uneori, se dispreţuieşte bogăţia. Omul avut nu era neapărat şi urât, dar, de cele mai multe ori era harnic.
Săracului îi trebuiau mari sacrificii ca să ajungă în rândul celor stimaţi, dar ridicarea lui prin vrednicie şi prin viaţă cumpătată nu era exclusă. Fiecare, deci, îşi ştia rostul şi „lungul nasului” şi trăia între cei de rangul său; orice ieşire neghioabă era imediat sancţionată cu proverbe şi zicători şfichiuitoare. Acolo, în sat, nu prea puteai să-ţi permiţi perioada de „lene” meditativă, fiindcă, mai ales la horă şi la şezători, deveneai personajul nedisputat al strigăturilor şi al glumelor…
Săracului îi trebuiau mari sacrificii ca să ajungă în rândul celor stimaţi, dar ridicarea lui prin vrednicie şi prin viaţă cumpătată nu era exclusă. Fiecare, deci, îşi ştia rostul şi „lungul nasului” şi trăia între cei de rangul său; orice ieşire neghioabă era imediat sancţionată cu proverbe şi zicători şfichiuitoare. Acolo, în sat, nu prea puteai să-ţi permiţi perioada de „lene” meditativă, fiindcă, mai ales la horă şi la şezători, deveneai personajul nedisputat al strigăturilor şi al glumelor…
